Dăncilă l-a așteptat cu daruri, dar Iohannis n-a venit la dezbatere. Cu ce cadouri se pregătise candidatul PSD- VIDEO

Publicat: 22/11/2019, 20:54

„Dacă ar fi fost aici i-aș fi făcut domnului Iohannis trei darurri. Primul este tricolorul României, pentru că un președinte trebuie să aibă tricolorul în suflet. Al doilea dar, Constituția României, este legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toți și pe care Klaus Iohannis a călcat-o în picioare. Al treilea dar este Biblia, pentru că un om care crede în Dumnezeu este unul bun, care nu aduce ură și dezbinare. Un om cu credința în Dumnezeu este cel care adună oamenii, care îi unește și aduce în spațiul public echilibru și consens. Cum contracandidatul Klaus Iohannis nu este aici am să îi pun pe pupitru cele trei daruri și sper că acestea să ajungă la domnia sa”, a spus Viorica Dăncilă, la dezbaterea organizată în Parlament.

Viorica Dăncilă l-a invitat pe Klaus Iohannis la o dezbatere în Parlament, care ar fi trebuit să aibă loc la ora 20/.00.

Klaus Iohannis a refuzat invitația, acesta aflându-se la Bacău.

La Palatul Parlamentului au fost amplasate două pupitre în spatele cărora scrie numele candidaților, respectiv Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă a declarat, vineri seară, că președintele Klaus Iohannis este absent de la dezbateri, așa cum a făcut în cinci ani de mandat la Cotroceni. Prezidențiabilul PSD susține că atitudinea șefului statului este dezamăgitoare.

„Mulțumesc tuturor celor prezenți în această seară la ceea ce ar fi trebuit să fie confruntarea dintre cei doi candidați la aceste alegeri. Am considerat normal, democratic și necesar că românii să vadă această dezbatere. Observăm că domnul Iohannis este absent așa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat la Cotroceni. Atitudinea lui este dezamagitoare”, a afirmat Viorica Dăncilă, la dezbaterea pe care a organizat-o în Parlament.

Prezidențiabilul PSD a venit cu un mesaj pentru români.

„Pentru că nu vom avea dezbaterea cerută voi profită de acest moment pentru a transmite un mesaj din suflet pentru toți românii: pentru cei nehotărâți, care știu că sunt foarte mulți, dragi români, vă cer încrederea și votul pentru un madat de muncă zi de zi, oră cu oră, am arătat că nu îmi este frică de muncă și că nu fug de responsabilități. Este pentru ținerii cărora le cer să îmi dea o șansa și să vina alături să construim un viitor mai bun pentru România. Pentru medici și profesori, pe care îi respect pentru muncă lor și le promit că le voi rămâne aproape. Voi sprijini reforma pentru aceste două domenii de importantă majoră pentru România: educația și sănătatea. Pentru pensionari, care știu cât respect le port. Pentru femei și pentru mame, de care am fost întotdeauna alături și pentru care voi luptă necondiționat pentru că sunt de-a lor și le înțeleg. Știu ce isneamna să fii femeie. Pentru antreprenorii români în care cred și pe care îi voi sprijini. Pentru românii din diaspora și pentru familiile lor de acasă. Vreau să le spun că nu este suficient să le spunem veniți acasă. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să luăm măsuri pentru a le creă condiții. Trebuie să știe că cei care ocupă funcții de conducere în statul român iau măsuri bune pentru familiile lor și pentru comunitățile din România. Ei nu sunt niște ifre, nu sunt cei patru milioane de români care au plecat, sunt patru milioane de români pentru care trebuie să facem ceva pentru a se întoarce acasă”, a subliniat Dăncilă.

În încheiere, liderul PSD a afirmat că dacă va ajunge președinte nu va fi unul ideal, dar va munci mult.

„Eu nu am aroganța să vă promit că voi fi un președinte ideal, dar promit că voi munci mai mult decât au făcut-o toți președinții din ultimii 30 de ani. Voi lupta pentru această țară ca pentru familia și pentru copilul meu. Nu îmi este frică decât în Dumnezeu și pentru faptul că pot să îi dezamăgesc pe români. Dar nu o voi face”, a conchis Dăncilă.

Aceasta l-a așteptat, vineri seară, pe Klaus Iohannis, la o dezbatere pe care a organizat-o în Parlament.

Klaus Iohannis a refuzat invitația, acesta aflându-se la Bacău.

La Palatul Parlamentului au fost amplasate două pupitre în spatele cărora scrie numele candidaților, respectiv Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis.

Evenimentul a durat 10 minute.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale